luni, 5 mai 2014

THE MACHINE

        Acţiunea se petrece undeva într-un viitor puţin probabil în care cursa înarmărilor se dă între doi protagonişti nefireşti: China şi Marea Britanie. Fiecare dintre cele două superputeri caută cu obstinaţie inflenţă prin comunitatea internaţională pentru a-şi desăvârşi războaiele pre-existente pe niveluri absolut noi, acolo unde puţini au avut curaj. Tărâmul inteligenţei artificiale. Posibilitatea de a creea o supermaşină, adică un Terminator proaspăt ieşit din forjă şi de pe liniile de fabricaţie.
        Zis şi făcut. O echipă de tocilari în vârstă se află în căutarea unui tip de programare specială, ceva care poate aduce ca rezultat final un comportament specific uman în detrimentul celei a unei maşini. Este vizată o tânâră pretendentă şi i se acordă şansa unei colaborări reale. Bineînţels că acceptă. Apoi moare nu după mult timp ca victimă colaterală a spionajului economic.Şi după modelul cum se aranjau neuronii în mintea ei, e confecţionat primul prototip. Bineînţeles, o femeie.
        Trec hălci întregi de film suprarealist până să ne prindem că adevăratul şef nu prea avea chef de conversaţii inofensive pe facebook şi trece la inevitabilul pas următor. O pune să omoare pe cineva. Şi aceasta refuză, momentan. Deşi ştim cu toţii că refuzul e o mică bătălie pierdută.
        Între timp, eroul masculin tot dispare, mânat de urgenţe familiale şi lasă progenitura la mila unor tipi avizi de experiment la modul de combat-training. Filmul se termină oarecum previzibil (cu explozia bazei) şi maestrul care o ia de braţ pe reuşita lui creatură la o plimbare pe plajă ca să urmărească, nici mai mult nici mai puţin decât un spectaculos răsărit de soare.
        Trecând peste scenele lungite la capătul răbdării, peste naivităţile dulci-acrişoare ale actriţei sugerate obsesiv de către regizor şi de complexul Skylab-Terminator-Sfârşitul lumii, povestea este una de dragoste veritabilă şi sinceră. Nota şapte virgulă cinci.