luni, 8 septembrie 2014

7500

          Filmul face parte din familia unui gen mai puţin folosit, un thriller combinat cu un horror de circumstanţă, în care acţiunea e uneori depăşită de atmosfera intenţionat încărcată şi deseori dozată un pic cam exagerat. În speranţa că lungimea discursului meu nu v-a afectat foarte tare curiozitatea, am să trec la prezentarea propriu-zisă a naraţiunii.
          Tărăşenia începe prin îmbarcarea unei populaţii pestriţe într-un avion pe ruta Haneda-Tokyo şi procesul în sine de prezentare a actorilor durează chiar un pic mai mult decât e necesar. După aproximativ douăzeci de minute lungi în care asistăm la o epopee de peripliăuri personale, intrebări cu răspuns deghizat, altele fără răspuns sau simple autocompătimiri, după douzeci de minute spuneam, apare şi primul deces. Acesta este făcut după toate canoanele, un pic ciudat, un pic artificial, în sfârşit ne trezeste atenţia. Din acest punct încolo, pasegerii încet-încet dispar, fiecare având eventual o puternică justificare în faţa auditoriului. Eroii explorează toate variantele posibile legate de împuţinarea călătorilor, dar evident că nu ajung la nici un rezultat notabil.
           În final, aflăm cum toată lumea a murit prin depresurizare într-un moment anterior oricăror evenimente ulterioare. Toate acţiunile fac parte din zbuciumul fantomelor de regăsire individuală, conform unei legende japoneze al cărul text pică drept justificare şi nucleu pentru ţesătura scenariului, fără legătură desigur cu tragedia generală la care asistăm. Avionul e de-acum pe pilot automat şi în curând va ateriza forţat în ocean...
           Nota şapte pentru inteligenţa scenariului, nefructificat în totalitate din păcate...