duminică, 9 februarie 2014

CODE RED

        Când în sfârşit credeam că n-o să întâlnesc prea curând vreun film despre spaima zombilor, Code Red mă contrazice. Încă din start îmi livrează o poveste (destul de viabilă) cu măsurile disperate ale lui Stalin de a recuceri Stalingradul cu orice preţ şi câmpurile de petrol anexate, fapt care-i dădeau posibilitatea continuarii campaniei împotriva Germaniei hitleriste. Sunt prezentate faze de război cu un pronunţat accent de veridicitate, expuse prin punctul de vedere al unul soldat al Wemachtului, ultimul supravieţuitor al ostilităţilor din partea aceea a oraşului. El surprinde lansarea din avion al unei încărcături letale de gaz de luptă pro-zombi, făcut (se spune) de armata roşie. Suspect e cum de şi-a dat seama soldăţelul că gazul nu-i chiar un conţinut de aerosoli şi şi-a pus preventiv masca de gaze.
        În zilele noastre surprindem o discuţie pe marginea jurnalului soldatului care a surprins lansarea contaminantei încărcături, discuţie purtată între doi mahări americani cu un insolit accent est-european. Aceştia pun la punct un plan de insinuare a unui agent militar pe teritoriul Bulgariei (!) şi bineînţeles de clarificare a acestei spinoase probleme. Zis şi fîcut. Se prezintă căpitanul John McGahey, i se face instructajul, apoi pleacă la depozitul incriminat, relicvă a celui de-al doilea război mondial, în care sunt păstrate echipamente vechi de 80 de ani şi printre ele, posibil gazul de poveste.
        Bineînţeles că lucrurile o iau razna. Colonelul corupt al armatei bulgare se dă de casul morţii să facă să dispară elementele incriminatorii, recurgând în final la o explozie de poveste a depozitului, zugrăvit cu aceelaşi aer veridic, desigur. Începe alergătura browniană prin oraşul bântuit de-acum cu feţe livide şi ochi supranormaţi în căutarea puştoaicei unei doctoriţe despărţite de mama ei în momentul evacuării generale în buncăre. Şi ştiţi cum se-ntâmplă. Doi-trei tipi cu arme semiautomate contra unei armate terifiante de zombalăi dezlănţuiţi. Finalul seamănă prea mult cu Resident Evil că să evit enunţarea lui. Un pod, o barieră şi absolut zero şanse de penetrare a obstacolului. Doar un miracol mai poate salva eroii noştri de gloanţe.
        Filmul surprinde desfăşurarea logică a unei poveşti cu aromă de realism, lucru pe care-l consider deosebit de atractiv în climatul de neverosimilităţi cu care ne-au întoxicat producătorii de film în ultima vreme. Nota opt.