luni, 10 februarie 2014

Black.Water.Vampire

        Închipuiţi-vă o acţiune palpitantă pe care o aştepţi de foarte multă vreme şi care încet-încet capătă contur. O aventură cum nu e alta. Aventura vieţii.
        O adolescentă face un documentar despre ucigaşul local şi scărmănând prin gunoaiele în straturi a vreo patruzeci de ani de poveste năucitoare şi repetitivă se hotărăşte să facă o mică excursie cu prietenii prin pădurile Black Water Woods în căutarea ultimului loc în care s-a găsit ultima victimă. În mod intuitiv, Danielle (eroina principală) nu crede că Raymond (cel acuzat) poate fi vinovat în vreun fel. Prea multe indicii contrazic ipoteza. Unde mai pui că sentinţa letală a acuzatului se apropie de termenul fatidic.
        Pornesc aşadar la drum pe 21 decembrie, ziua echinocţiului. Iarnă, zăpadă, nămeţi. Cumva impropriu unei escapade. Ea împreună cu Andreea şi Rob au angajat un film maker de pe intrenet, un personaj facil şi comunicativ şi peste toate profesionist. După ceva bâlbâieli prin zonă şi ceva eforturi fizice plus un kilogram de adrenalină legat de o misterioasă propietară aflată subit la zeci de kilometri de locul unde o lăsaseră, aceştia ajung în sfârşit. Tocmai atunci se remarcă dispariţia lui Rob, astmaticul şi temătorul Rob. Nu apucă să se bucure de locaţie, căci sunt nevoiţi să purceadă în căutarea lui. Din punctul acesta lucrurile se precipită. Dispar rând pe rând câte un membru al echipei, pradă facilă a unor creaturi supranaturale pe care îndrăznesc să cred că sunt vampiri. Adică un soi hidos de hibrid între om şi liliac. Pe bune.
         Scapă doar un singur personaj, Danielle. Cu menţiunea că este însămânţată de creaturi, în ciuda oamenilor care se arată suspect de binevoitori cu hibrizii. Notă doar pentru atmosferă: şapte. Putea fi mai mult, dar nu ştiu cum se face că tinereii s-au pierdut cu firea şi n-au încercat nici măcar o dată să mătrăşească una din chestiile alea, aşa cum îi stă bine tuşei de agresivităte latentă a oamenilor obişnuiţi. Păcat.