BOUNTY KILLER

        Stiţi chestia cu filmele, cum pot ele să te fure când ai păpica pe foc, nevasta/ prietena/ sora/ mama ş.a.m.d nervoase pe tine că petreci muuult prea mult timp cu prostiile alea fictionale de la TV sau calculator? Ei bine, mie mi se-ntâmplă mai tot timpul. Mă ridic în fiecare seară chiaun după un maraton de minim trei-patru filme cu zâmbetul mijind la colţul gurii şi absolut satisfăcut de planul pe care mi l-am achitat la începutul serii.
        Într-o zi mi-am spus că nu-i cinstit să ţin totul pentru mine. Aşa că am trecut la treabă.şi iată primul film pe care-l prezint.
        După un intermezzo în care ni se prezintă un background în care războiul corporaţiilor cred că tocmai se terminase şi se iviseră noii actori bounty killers şi la ce masacre erau ei buni şi la câte trupuri ciopârţite tot aduceau, filmul se centrează pe doi actori un el şi o ea, prea curaţi pentru lumea oferită drept cadru (apropo, machiajul ei era ireproşabil) care tot cărau trupuri spre dealerul care le contabiliza reuşitele şi le ofereau fireşte şi ceva mălai. Logic că (fie-mi iertată cacofonia) trofeele lor se făceau cu destul de multă trudă şi ceva martial arts în care la mare cinste era kata cu gunshoturi sau arme mici, de preferabil decorative.
        Staţi să ilustrez imaginea de ansamblu. Lumea era impărţită în clanuri. Corporativele cu miliţiile asezonate (tipi cu cravate galbene) Consiliul Celor Nouă, ţigani şi cetăţeni plătitori de taxe. Cam atâta era. Şi bineînţeles că era război la toate nivelele şi era cam care cu cine se pupau la interese.
        Oricum, eroul principal se trezeşte cu un premiu pe capul său şi de aici totul o cam ia razna. Tipa killereasă din tată-n fiică se dovedeşte  că ar fi fost ţigancă la origine aşa că ţine să culeagă recompensa de pe capul lui, într-un joc în care se află implicată şi filiala locală a cravatelor galbene. De-aici să te ţii. Numai pumni, pistoale, arme de asalt, ceva grenade pictate şi multe gâturi tăiate.
        Finalul nu-l dezvălui, bineînţeles. Dar e previzibil.
        Domnilor şi doamnelor puteţi să-l descărcaţi de pe torente, nici o grabă. Personal îi dau o onorabilă notă de şapte.